POVESTEA MEA

…oricine ar putea sa spuna ca eu sunt vinovat de moartea sotiei mele pentru ca datorita nepasarii de care am dat dovada si a unui glont ,aceasta si-a dat duhul.

Numele meu este Basil M. Hauser si sunt detectiv particular. Mi-am inceput stralucita cariera in vara anului 1912 in micul orasel Bethesda, unde fusesem chemat pentru a investiga disparitia unor persoane ce apartineau unui cult religios straniu. Seriful Bernard Walter imi ceruse initial sa ii arestez pe toti membrii acestei secte si sa ii supun presiunii pentru a afla cat mai multe lucruri, insa cercetarile mi-au fost intrerupte brusc de aparitia unei tinere femei stranii. Era o simpla invatatoare intr-un satuc apropiat de Bethesda, si ma atrase de la inceput acea frumusete stranie. Decizia de a ma casatori cu ea m-a facut sa falsific rapoartele politiei trimise in Boston si sa ne mutam la Londra.

Era 18 noiembrie 1913 cand casatoria noastra avu loc intr-o biserica pustie. Ea era Sarah Hauser acum si nu a incetat toata viata sa isi aminteasca acest legamant din acea zi blestemata... Timp de doi ani , lucrurile au decurs asa cum si-ar fi dorit oricine, insa lucrurile au devenit treptat din ce in ce mai stranii. Intai a fost o lunga serie de disparitii misterioase ale Sarei , apoi o boala ciudata despre care medicii nu puteau sa dea prea multe detalii, nu din incapacitate ci din cauza faptului ca boala de care suferea ea nu dadea absolut nici un semn fizic. Era ,mai degraba, o stare psihica de alienare ce o facea sa plece noaptea din casa si sa se intoarca inconstienta in zori.

Fiind considerat o persoana influenta la Londra, mi s-a oferit sansa de a sta o perioada departe de serviciul public pentru a avea grija indeaproape de Sarrah, a carei boala parea sa se adanceasca: aspectul ei fizic incepuse sa capete o aura salbatica si, in acelasi timp, o doza de nebunie. Cateva doamne care ne frecventau saptamanal incetasera sa ne mai viziteze iar servitorii evitau sa comunice cu sotia mea, preferand sa imi vorbeasca mie.

In Iarna anului 1915 am fost silit sa o trimit la azil in urma unei crize: disparuse timp de trei zile si am gasit-o inconstienta intr-un sant, bolborosind cu un glas straniu cuvinte intr-o limba necunoscuta mie. Nu am dat importanta acelor cuvinte decat atunci cand am remarcat o izbitoare asemanare intre ceea ce spusese ea si unele pasaje citite in timpul in care invetigam activitatea sectei din oraselul Bethesda. Fusesem nevoit sa o internez la azilul de nebuni datorita faptului ca putea sa imi scape oricand, dar a trebuit sa o externez repede pe motiv ca sanatatea ei mintala este refacuta.

Sarah se schimbase. Se inchidea ore in sir in biblioteca refuzand mancarea si apa. Nu imi vorbea deloc si lasa impresia ca nu ma cunoaste. Ceruse in lipsa mea servitorilor sa bata scanduri in geamurile de la dormitorul ei iar refuzul acestora a indignat-o foarte tare. Noptile erau groaznice: o auzeam din dormitorul meu vorbind in acea limba necunoscuta mie cu un glas straniu ce imi dadea fiori si imi starnea in acelasi timp un sentiment de mila. Facuse rost de cateva manuscrise rusesti in care erau descrise ritualuri inchinate unei zeitati persane Yezidis precum si de cateva tratate de alchimie medievala ale caror continut nu l-am inteles. Servitorii ne-au parasit intr-o dimineata de octombrie dupa o noapte de cosmar in care Sarah inchisa in dormitorul sau fusese auzita vorbind cu o vietate sau creatura (spun creatura pentru a putea atribui cuiva acea voce inspaimantatoare careia Sarah i se adresa). Cand am ramas singur, am mers si am batut la usa dormitorului ei. Nu ma asteptam la ceea ce avea sa se intample: usa se deschise usor, fara sa scartaie asa cum eram obisnuit iar ea era cazuta pe jos. M-am apropiat de ea plangand inconstient vazand-o cum tremura. Nu mi-a raspuns nimic nici macar cand am incercat sa ii aduc aminte de ziua nuntii noastre. Am vrut sa ma aplec spre ea sa o ating dar in acel moment ea s-a ridicat izbindu-ma cu o forta uluitoare de perete, lua un brici si incepu sa isi taie hainele si parul in timp ce eu o priveam inspaimantat. Vocea ei se ingrosase si imi spuse ca oricine indrazneste sa tulbure linistea Ordinului va plati cu viata. Mi-am amintit brusc de investigatiile pe care le facusem in oraselul Bethesda. Cuprins de furie am luat sfesnicul de pe masa si am lovit-o puternic in cap. S-a clatinat si a cazut in bratele mele.

Aceasta vrajitoare nebuna sau demon trebuia sa dispara pentreu totdeauna. I-am aruncat trupul de la fereastra imobilului nostru cu doua etaje dar nu a murit. Nu a mai intrat niciodata in casa mea.

Ajunsese o femeie salbatica ce bantuia strazile Londrei, in special Prospect Street unde locuiam. Uneori treceam prin fata Teatrului si o vedeam cersind fara sa ma cunoasca. Inca imi inspira teama, desi parea sa se fi vindecat. Era ca si cum i-ar fi fost stearsa memoria. Sentimentul de mila imi era inabusat de cel al fricii fata de aceasta fiinta. O vedeam tremurand si cazand pe jos. Am dedus ca se imbolnavise de epilepsie si ca secta o renegase.

Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este teava unui revolver indreptata spre ea. Trebuia sa pun capat acestei istorii cumplite. Iesisem la miezul noptii pe Prospect Street tinand revolverul ascuns sub haina neagra si apropiindu-ma de santul in care dormea. Un foc de arma in tacerea strazii pustii si apa din sant se inrosise. Am fugit ca un las inspaimantat de crima comisa.

Trei zile mai tarziu, domnul Jack Burnham comandantul politiei din Londra imi incredintase cazul mortii misterioase a „femeii din sant”. Dosarul sta acum in fata mea in lumina palida a lampii de gaz iar cu mainile tremurande incarc revolverul pentru inca un foc.

Ramas bun.