VREMEA IN CARE APAR PAIANJENII

-fragment-

MULŢIMEA: (isterie) Să moară! Să moară!

EKATERINA: (Care cu greu s-a urcat pe eşafod) Iată-mă! Eu, nevinovată, o biată fiinţă năpăstuită am bătut la porţile mănăstirii pentru a găsi linişte şi hrană spirituală iar acum... Iată-mă! Rănile ce le vedeţi mi-au fost pricinuite de această fiinţă! Vi-l aduceţi aminte pe părintele Ivan? Ea l-a ucis fără milă, aruncându-l din clopotniţă! (forfotă) Aceasta este menirea legii şi aceasta este menirea Bisericii. Dumnezeu este mai presus de orice. Dumnezeu şi legea. Şi nu ar fi singura care ar merita-o...

STAREŢA: Opreşte-te!...

EKATERINA: (desface braţele) Mărite popor rus! Trăim vremuri negre, ispita este la fiecare pas, se moare mult mai uşor decât vă închipuiţi. Şi totuşi, există o scăpare! Dumnezeu! Iar Sfânta Carte spune că dacă o femeie pricinuieşte necaz bărbatului ei – în sensul de a păcătui cu altul – atunci aceasta să fie scoasă în stradă şi ucisă cu pietre. Dar iată că în mrejele ei a căzut şi una dintre noi. (forfotă) Da, aşa este, una dintre noi. Care este în faţa mea acum. Varvara, arată-te!

STAREŢA: Opreşte-te, am zis!

EKATERINA : Taci! Varvara, ieşi în faţă şi arată-te poporului!

VARVARA: (refăcută complet, îmbrăcată într-o cămaşă de naopte , îmbrăţişată de un bărbat care îi mângâie sânii; beată criţă) Vai, trebuie să urc atât de sus? E sus tare acolo la voi pe scândurile acelea... Vai, (bărbatului care îşi coboară mâna între picioarele el) atinge-mi-o uşor... (Spre eşafod) Ce spui tu? Ah... Da, iată-mă! Îţi plac sânii mei? Ai tăi sunt ai dracului de lăsaţi... I-am văzut eu când erai prinsă într-o orgie aseară... (bărbatului) Ah, mai uşor! (spre eşafod) Ekaterina, deşi porţi numele Ţarinei, nu te bucuri de aceeaşi identitate cu a ei. Tu te bucuri de identitatea unei târfe perverse îmbrăcată în cămăşuţe de călugăriţă. A propos, trăiască Ţarina, trăiască mărita Ţarină!...

EKATERINA: (revenindu-şi din roşeaţă) Ah! Mărit popor rus... (plânge) Merităm toate să murim! Toate suntem nişte păcătoase iar Dumnezeu ne va trimite în Iad... (forfotă) Nu, mărit popor, nu merităm milă din partea nimănui... Menirea noastră e de a găsi spirite rătăcite nu să le distrugem! Iar noi am pierdut unul dintre ele. Sau poate pe toate!

MULŢIMEA: (Ekaterinei) Târfa!!! Huooo!! Ne faci ţara de ruşine!

EKATERINA: Nu, nu, vă înşelaţi, nu despre mine e vorba...

MULŢIMEA: Huoo!! Târfa, târfa, meriţi să mori, ne faci ţara de ruşine! Huo!

EKATERINA: (încercând să stârnească milă) Ei bine, luaţi-mă! Sunt a voastră. Ce vreţi altceva mai bun decât o femeie vinovată? O târfă, cum vă place vouă să spuneţi. Adevărat este că m-am întins cu cine am vrut şi ca să nu mor de foame m-am călugărit. Dar iată că nici aşa n-am fost mulţumită şi am râvnit iar şi iar şi iar. Văd că v-aţi îngrozit. Dar ştiţi de nebunii din mănăstirea noastră? O făceam cu câte un nebun în fiecare noapte când celelalte călugăriţe dormeau...

MULŢIMEA: Huo!! Mori bestie, mori! (în timpul urletelor Ekaterina se întoarce ameţită câzând în ştreang, mulţimea urlă iesterică) Ura! Ura! A murit! Ura!